Posts Comments

You Are Here: Home » Joburi, Noutati » Somerii din Tara Beiusului sunt asteptati la “Bursa locurilor de munca”

Peste 600 de persoane din zona Beiuş sunt aşteptate la Bursa Specială a locurilor de muncă, organizată la Beiuş în perioada 24-27 noiembrie 2014, între orele 9:00-17:00, în holul mare al primăriei Beiuş (Piaţa Samuil Vulcan nr. 16) de către AJOFM Bihor şi FireWhite Software & IT Services, cu susţinerea Primăriei Beiuş. Evenimentul face parte dintr-un proiect mai amplu, care cuprinde încă două Burse Speciale ale locurilor de muncă, la Aleşd şi Salonta.
Proiectul este implementat de AJOFM Arad şi are ca parteneri sucursalele AJOFM din Timiş şi Bihor, Consiliul Judeţean Arad, Universitatea de Vest “Vasile Goldiş”, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad, Firewhite Software & IT Services, Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad şi IRPET (Instituto Regionale per la Programmazione Economica della Toscana) Italia. Prin acest proiect se urmăreşte în principal îmbunătăţirea gradului de ocupare la nivelul judeţului şi actualizarea bazei de date privind şomerii neînregistraţi. De altfel, cercetările de piaţă efectuate în zona Beiuş au reuşit să înregistreze peste 300 de persoane, fără ocupaţie şi care nu se află în bazele de date ale AJOFM Bihor. Aceştia au fost invitaţi la Bursa locurilor de muncă, alături de peste 300 de şomeri înregistraţi deja în zona Beiuş. Din cei aproximativ 100 de angajatori invitaţi şi-au manifestat interesul, până la această oră, 11 angajatori, lista rămânând deschisă. Se caută muncitori calificaţi şi necalificaţi în domeniul confecţiilor (atât îmbrăcăminte cât şi încălţăminte) şi al tâmplăriei.
După încheierea Bursei Speciale a locurilor de muncă de la Beiuş urmează alte două manifestări similare la Aleşd (2-5 decembrie) şi la Salonta (8-11 decembrie). Bursele locurilor de muncă din cele trei oraşe bihorene fac parte dintr-un proiect mai amplu, “Cercetarea şi prognozarea pieţei muncii din vestul României. Evidenţierea şomajului neînregistrat din judeţul Arad”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-1013 “Investeşte în oameni !”. Proiectul, derulat în zona de vest a ţării, a fost extins, la insistenţele conducerii AJOFM Bihor, şi în judeţul nostru.
Pentru detalii referitoare la bursele speciale ale locurilor de muncă din Beiuş, Aleşd şi Salonta pot fi contactate următoarele persoane: d-na Viorica Verebi (expert implementare proiect): 0741 002 726, viorica.verebi@bh.anofm.ro sau d-na Olimpia Beşliu (expert managementul proiectului): 0723 362 319, mp@interlegal.ro.

1 Comment

  1. Mariana says:

    oare o sa fie si locuri de munca ptr femei ? voi veni sa vad daca poate-mi gasasc oarece da lucru

Leave a Reply

© 2014 CrisTV – Informaţii, ştiri şi evenimente din Oradea şi Bihor. LIVE ! · Subscribe:PostsComments · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress